"LUCRATI CU NOI si NU AVETI NEVOIE DE SEMNATURA ELECTRONICA" "DIGITALIZAREA MAI APROAPE DE DUMNEAVOASTRA - SIMPLU SI RAPID"

Cati salariati poti avea ca PFA si ce trebuie sa stii despre angajarea lor image
Câți salariați poți avea ca PFA și ce trebuie să știi despre angajarea lor .

Persoanele fizice autorizate (PFA) pot avea cel mult trei angajați proprii în același timp ( contracte active ) , cărora trebuie să le încheie, fiecăruia, contract individual de muncă (CIM), în condițiile legii.
Nu există nicio condiționare cu privire la încadrarea acestora, respectiv dacă trebuie să fie cu normă întreagă ori cu normă parțială.

Persoanele fizice autorizate (PFA) care sunt infiintate in baza unei legi speciale ( avocati , experti , executori etc ) si nu au restrictie la numarul de salariati . 

Persoanele fizice autorizate (PFA) lucrează în mod independent, dar asta nu înseamnă că nu poate avea și angajați. Din contră, are dreptul la câțiva. Limitările referitoare la numărul de angajați pe care îi poate avea o persoana fizica autorizata (PFA) sunt prevăzute în OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale:

Persoana fizica autorizata (PFA) poate desfăşura activităţile pentru care este autorizata, singură sau împreună cu cel mult trei persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii”.

Așadar, o PFA poate avea maximum trei angajați și cărora trebuie să le facă contract de muncă, comportându-se exact ca orice alt angajator înființat ca societate.

Nu uitati ca :
- un contract de munca trebuie inregistrat cu o zi inainte de a incepe si se poate inceta in ziua cind salariatul face cererea nu mai tarziu in caz contrar amenzile sunt de minim 20000 lei .
- pentru un contract de munca trebuie sa intocmiti fisa medicala emisa  de un medic de medicina muncii inainte de a incepe contract de munca si din 12 luni in 12 luni .
- pentru toate contractele de munca trebuie intocmita protectia muncii de o firma specializata si autorizata de ITM .

Vârsta minimă de la care este legală angajarea unei persoane fizice este de 15 ani, iar încheierea contractului de munca ( CIM ) se poate face pe durată nedeterminată sau, în anumite cazuri expres prevăzute de legislație, pe durată determinată.

În ceea ce privește durata muncii, contractului de munca ( CIM ) poate fi cu normă întreagă (opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână) sau cu normă parțială (sub opt ore pe zi și sub 40 de ore pe săptămână).

Din august 2022, angajatorii sunt obligați să achite pentru angajații lor part-time  contribuții la pensii și sănătate raportate la  valoare salariului minim excetie fac salariatii care din mai multe contracte de munca de munca cumuleaza o valoare egala cu salariul minim dar si norma de 8 ore . Este obligatoriu ca lunar sa se obtina documente care sa ateste acesta conditie .

Există anumite categorii de persoane care nu pot fi angajate :

  • minorii sub 15 ani;
  • persoanele sub 18 ani (care nu pot fi angajate pe posturi periculoase sau care presupun muncă de noapte);
  • ucenici sub 16 ani (contractul de ucenicie nu poate fi încheiat cu persoane care nu au împlinit 16 ani);
  • persoanele aflate sub interdicție judecătorească;
  • persoane cărorar li s-a interzis exercitarea unei profesii;
  • persoanele inapte din punct de vedere medical;
  • persoanele care nu au studiile necesare;
  • străinii care nu au autorizație de muncă;
  • persoanele care deja ocupă o funcție;
  • persoane care prestează munci necinstite.
Este de precizat și că la angajarea unui salariat, angajatorul trebuie să întocmească pentru fiecare persoană încadrată în muncă un dosar personal.

Această obligație este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 905/2017. Acest dosar va trebui să conțină:
  • actele necesare angajării;
  • contractul individual de muncă;
  • actele adiționale și celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
  • acte de studii/certificate de calificare;
  • orice alte documente care certifică legalitatea și corectitudinea completării în Registrul de evidență a salariaților.